A SE TÂMPÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A-și pierde inteligența; a deveni tâmp; a se năuci; a se prosti.
Când lăsăm mașinăriile să preia tot mai mult din sarcinile creierulului și corpului cu atât mai rău ne atrofiem inteligența și mușchii.
Mergem cu mașina să luăm pâine de la colțul străzii, folosim liftul doar și pentru două etaje, facem socoteli de clasa a-2-a pe calculatorul mobilului, dar ne mirăm că ne-am prostit și am făcut burta și fundul mare.
Vorba aia “echilibrul în tot și-n toate” rămâne valabilă în orice eră, chiar și în cea digitală.
Dar tehnologia nu-i tâmpește doar pe cei care o “consumă” în mod exagerat ci și pe cei care o produc, teoretic spre beneficiul oamenilor.

Taadaam…vă prezint HibridPlay! Unul dintre cele mai neinspirate proiecte pe care le-am văzut în ultima vreme.
Niște dezvoltatori de gadget-uri s-au gândit că ar fi o idee excelentă dacă-i fac pe copii să se uite într-un ecran de telefon inteligent chiar și când se joacă în parc. Pe ideea că aduc împreună două lumi separate, joaca în aer liber și jocurile electronice.
HibridPlay este o clemă garnisită cu senzori de mișcare, care se prinde de leagăn, balansoar și de orice altă jucărie din parc și transformă datele înregistrate într-un joc pe smartphone.
Adică, în mintea dezvoltatorilor HibridPlay, joaca în parc nu poate fi interesantă decât dacă introducem musai niște senzori și un telefon inteligent.
HibridPlay promovează comunicarea, colaborarea și joaca în grup dintre părinți și copii.
Cu alte cuvinte, deși copiii sunt fizic unii lângă alții și se joacă împreună, ei vor comunica și vor socializa mai mult și mai bine dacă introducem un intermediar, telefonul.
Aha, am înțeles, parinții se pot implica în joaca copiilor spunându-le în ce direcție să se miște pentru a “câștiga” puncte în jocul de pe telefon.
Adică datul în leagăn sau în balansoar devine o activitatea secundară, un mijloc pentru atingerea obiectivului principal, mișcatul pixelilor dintr-un joc electronic.
Este suficient să te uiți la materialul video și să vezi cum toată atenția copiilor este spre jocul de pe telefonul mobil. Aia este ținta lor finală, nu bucuria propriu-zisă a jucatului în parc, interacțiunea directă cu alți copii sau explorarea lumii reale.
Sunt lucruri care nu doar că nu trebuie aduse împreună ci chiar merită să le ținem separat.
Cum ar fi joaca în parc și jocurile și device-urile electronice. Mai ales în aceste vremuri când copiii stau tot mai mult cu ochii în fața ecranelor de tabletă, telefon, calculator, televizor.
Dar acest proiect, pe care personal îl consider foarte prost, îmi dă apă la moară pentru a începe o serie de articole despre fața mai puțin frumoasă a omniprezenței tehnologiei în viața noastră. Toate astea din perspectiva unui adevărat pasionat de tehnologie.
HibridPlay este un exemplu clasic de prea mult, în cazul ăsta de prea multă tehnologie acolo unde nu ar trebui să existe de la bun început.
“Logica” acestor dezvoltatori nu este din păcate singulară și ne arată de ce tehnologia, indiferent de ce parte te afli, trebuie folosită, dezvoltată și promovată urmând un principiu de bază: plusul de valoare adus în mod real vieții utilizatorilor.
Sau mai pragmatic spus, când tragi linie să dea cu plus, adică tehnologia să genereze mai multe beneficii decât probleme. Și aici mă refer pe toate planurile: fizic, intelectual, emoțional, social etc.
Sunt multe asemenea probleme, dar acum mă opresc doar la una: facem tot mai puțină mișcare fizică și stăm tot mai mult cu ochii în ecranele telefoanelor, tabletelor și computerelor. Iar când vine vorba de copii problema devine și mai serioasă.
Pentru o secundă pot fi avocatul celor de la HibridPlay și să spun ca acest device funcționează ca un fel de momeală, pentru a-i scoate afară în parc pe copiii de astăzi, dependenți de device-urile electronice.
Dar întrebarea firească este de ce să nu-i învățăm de la început să dozeze în mod echilibrat timpul petrecut în fața ecranelor și cel dedicat altor activități ?
Mulți părinți rezolvă problema smiorcăielilor oferindu-le copiilor un telefon sau o tabletă pe post de suzetă. Ceea ce până într-un punct poate fi în regulă, problema este că apelează la acest truc facil de fiecare dată și fără a impune o limită de timp în folosirea lor.
Suntem la începuturile unei ere și inevitabil se fac și se vor mai face multe greșeli. Unele sunt neglijabile însă altele au efecte foarte serioase.
Sunt multe dezbateri și studii legate de impactul noilor tehnologii în viața noastră și mai ales în formarea și educarea copiilor.
Inevitabil, ca în orice nou domeniu, există multe și diverse opinii, de la cele mai moderate până la cele mai extremiste și alarmiste.
Unii spun ca ar trebui să le interzicem copiilor accesul la telefoane și tablete pentru că duc la o proastă dezvoltare a creierului. Alții susțin că folosirea corectă a acestor device-uri, în mod dovedit, contribuie la o bună dezvoltare a intelectului și psihicului copiilor în perfectă relevanță cu era digitală în care trăim.
Ca pasionat de tehnologie dar și ca practicant împătimit al sportului, ca gamer și geek dar și ca iubitor al mersului pe munte și utilizator fervent de bicicletă pot spune că nu e nevoie de măsuri extreme, ci doar de echilibru și atenție conștientă.

Să fim mereu atenți să nu depășim aceea graniță fină a echilibrului, când unealta pe care o folosim nu mai dă cu plus ci cu minus.
Rețelele sociale și aceste minicomputere la purtător, pe care tot mai greșit le numim telefoane, ne pot fi de mare ajutor sau ne pot face mult rău dacă nu știm să le folosim.
HibridPlay și alte proiecte similare, în cel mai bun caz ameliorează pe termen scurt efectele proastei folosiri a tehnologiei (copiii sunt momiți să iasă afară) dar pe termen lung contribuie chiar la problema pe care probabil vor să o rezolve.
Introducerea cu orice preț a unei interfețe, a unui intermediar digital în interacțiunea dintre om și om, om și mediu, este una dintre principalele cauze ale acestei noi forme de alienare socială, ale dezumanizării și deteriorării relațiilor interumane.
Utilizarea tehnologiei în mod corect este esențială pentru sănătatea noastră fizică și mentală dar mai ales pentru atingerea scopului propus, evoluția noastră ca indivizi, ca societate. Acesta trebuie să fie punctul de pornire dar și azimutul celor care inventează device-uri și aplicații.
P.S.
Blogul nostru se cheamă Pulsul Tehnologiei dar de multe ori ne-am gândit că inițialele PT pot veni foarte bine și de la prietenii tehnologiei sau prizonierii tehnologiei. Dincolo de joaca de-a fazanul observația asta ascunde un mare adevăr.
Granița dintre prieten și prizonier este foarte ușor de trecut. Tehnologia exercită o fascinație imensă pentru toată lumea, chiar și pentru cei care nu au o pasiune pentru ea. Iar noi aștia de la PT știm asta. Titlul acestui articol nu a fost ales în necunoștință de cauză, cel puțin eu vorbesc din experiență.
Vestea bună este că tâmpeala este reversibilă, proces posibil doar prin cunoaștere, disciplină și găsirea acelui fir de aur al echilibrului sau cum ar spune un mare geek de acum 2500 de ani, Calea de Mijloc.




