Aşa cum am promis în prima parte, am revenit cu încheierea poveştii de anul ăsta de la DreamHack. Pentru duminică ne-am înscris, eu şi colegu` Teo, la Cupa Presei, organizată de Nescafe pentru jucătorii de Hearthstone. Standul lor era lângă scena Starladder, unde s-a jucat Dota 2 de la ora 11 pana la finalul zilei, la ora 22, şi unde s-a aplaudat mai ceva ca la teatru, la fiecare faza importantă.
Dupa bătaia primită Vineri la concursul celor de la PCGarage, de la un nene cu deck de murloci (ablurghulululul, cum ar zice un adevărat murloc) trebuie să recunosc că nu aveam speranţe prea mari pentru cel de Duminică, dar am zis că nu e în fiecare zi Vineri, şi nu se poate să am ghinion şi acum, pentru că asta am avut prima dată, ghinion, da?
Există un mit urban cum că dacă te uiţi insistent la o carte pentru ceva timp se face aurie
Ajuns la locaţie cu aproape 15 de minute înainte de concurs, din cauza şoferilor de duminică, al maidanezilor care traversează prin locuri nepermise, taximetrişti pe avarii, semafoare ce nu merg, radare ale poliţiei pe Splaiul Unirii, gropi mai mari ca roata mea de la maşină, samsari agitaţi pe lângă târgul de la vitan, soare în ochi, păsări prea ciripitoare şi multe alte elemente nefaste ale universului în care trăim, am intrat în sală, cu o anxietate potolită şi m-am dus direct la stand, să îl găsesc pe Teo şi să văd cum stăm cu oamenii care s-au prezentat, sau nu. Spre surprinderea mea, erau prezenţi aproape toţi cei înscrişi, mai puţin oponentul meu. Recunosc ca m-a bucurat un pic gândul că sar direct la runda 2, lejer, fără mâncat de unghii şi frecat de bărbii, cea ce s-a şi întâmplat. Competitorul meu nu ne-a putut onora cu prezenţa şi am fost declarat câştigător. Deja prinsesem curaj, şi mă şi vedeam, asa ca prin vis, ţinând cupa în mână, mulţumind tuturor fanilor mei dezinteresaţi din sală, care nu inţelegeau cine sunt, ce era cu mine pe scenă şi ce vroiam de la ei. M-am bucurat şi pentru Teo, care trecuse deja de 2 jucători până cand am apucat să intru şi eu în primul joc, unde bucuria mea s-a transformat din nou intr-o mini depresie, după ce m-am întalnit cu renumitul pachet de cărţi ZOO (vezi articolul cu pachetele). Cam ironic să ridici în slăvi un tip de pachet şi apoi să mănânci bătaie de la el (c’est la vie, c’est la guerre). Teo a fost înfrânt şi el, la mustaţă şi apoi ne-am aşezat linistiţi, sa ne lingem rănile. A urmat ceremonia de premiere, unde am primit o medalie chiar mişto, ca amintire a batăliilor electronice purtate, pentru care le mulţumesc celor de la ComputerGames şi Nescafe, şi pentru organizarea impecabilă. Per total la finalul zilei, cand am tras linie, a fost super distractiv, fără supărări şi fără ‘’oare dacă…’’.
Cei trei câştigători, de la stânga la dreapta, locul 3, locul 1 si locul 2
Înainte să închid cu această ultimă zi din eveniment, am mai stat un pic, să reflect la DreamHack ca idee, ca scop şi ca rezultate. Am mai facut un tur al Sălii Polivalente şi am realizat că numărul puştilor curioşi, al fanilor împătimiţi, al mamelor venite cu fii lor, al cosplayerilor şi al vizitatorilor hipnotizaţi de ecranele imense nu a scazut deloc, ba chiar a crescut. În acest sens, evenimentul DreamHack 2015, ca şi cele din anii anteriori, şi-a atins scopul, şi ne-a livrat o mostră din cea ce prin alte părţi se practică de ani buni de zile, chiar şi de mai multe ori pe an. Sincer, nu pot decât să mă bucur că popularitatea sporturilor electronice creşte şi astept cu nerăbdare şi evenimentele viitoare. Over and out.
