#Bendgate primește răspunsul oficial Apple. Curbarea iPhone-urilor în urma folosirii în condiții normale este un fenoment foarte rar.
Până acum doar 9 utilizatori s-au adresat service-ului Apple cu această problemă. Dacă așa stau lucrurile și raportăm această cifră la cele 10 milioane de telefoane vândute în prima săptămână atunci nu vorbim de un fenomen rar ci de unul aproape inexistent.
Apple ne asigură că telefoanele sale sunt construite din cele mai bune materiale, ramforsate cu inserții de oțel și titan în timp ce ecranele sunt special întărite pentru a preveni asemenea îndoiri.
E greu de crezut că această furtună virală ce poartă numele de #bendgate nu este “ajutată” și de “prietenii” Apple. Dar la fel de greu de crezut este și că doar 9 telefoane iPhone Plus s-au curbat.
Chiar dacă phableta Apple e mare, subțire și dintr-o singură bucată de aluminiu, sunt absolut convins că în condiții normale nu are cum să se îndoaie.
Dar care sunt condițiile normale ? Sau mai bine zis câți dintre utilizatorii Apple, nefamiliarizați cu phabletele, știu care sunt condițiile normale de utilizare ale unui telefon așa mare ?
Doar și din greșeala utilizatorilor, e foarte probabil ca pe piață să se afle mult mai multe iPhone-uri Plus curbate decât cele 9 bucăți reclamate la Apple. Mulți nici nu sesizează aceste ușoare curbări.
Cred că ar fi important ca Apple să spună și care sunt acele condiții normale în care iPhone 6 Plus trebuie purtat, pentru că un lucru este cert, datorită construcției și mărimii sale iPhone 6 Plus este mai sensibil la deformări.
De exemplu Samsung Note 3, o altă phabletă de pe piață, se pare că nu are această slăbiciune. Dar Note 3 este cu 1.2 mm mai groasă și e făcută din plastic și din mai multe piese structurale.
În concluzie: bendgate este o campanie mult umflată, iPhone-urile 6 Plus sunt suficient de rezistente pentru a fi utilizate ca oricare phabletă. Dar în același timp, îmi mențin părerea că de dragul frumuseții noile iPhone-uri au fost subțiate prea mult și cer o atenție suplimentară la purtare.



