Poate deveni Windows Phone al treilea mare ecosistem ?

HTC-One-M8-Press-Photo-4-1280x768

Noul HTC One M8 cu Windows anunță o posibilă mare schimbare a strategiei Microsoft.

Războiul din industria mobilelor se mută tot mai mult pe frontul sistemelor de operare și evident al ecosistemelor ce se nasc în jurul lor.

Hardware-ul s-a maturizat, chiar stagnează în ceea ce privește inovația, pe piață apar producători precum ciupercile după ploaie iar telefoanele seamănă tot mai mult între ele indiferent sub ce brand sunt produse.

Probabil că în afară de Apple, care încă este o altă planetă, că ne place sau nu, toți ceilalți trebuie să-și replieze trupele și strategiile după aceste noi realități ale industriei.

Acest context dar și poziția sa pe piață încă firavă, obligă Microsoft să schimbe din mers nu doar șoferul dar și roțile, motorul și evident direcția.

Dacă nu este doar o altă încercare a apei,  HTC One M8 cu Windows poate reprezenta începutul unei noi viziuni Microsoft. O abordare hibridă între rutele alese de Apple și Google.

Adică  Windows, un sistem de operare proprietar precum IOS se va putea instala și pe alte telefoane decât Nokia precum Android-ul lui Google.

Este evident că Microsoft nu-și poate permite luxul celor de la Apple de a avea o soluție integrată hardware-software. Soluție care se dovedește în continuare de mare succes dar aproape imposibil de reprodus în contextul pieței din 2014.

Aș spune că aproape singura opțiune pe care Microsoft o are este deschiderea către alți producători de telefoane.

Sigur, Microsoft a mai făcut asta dar lucrurile nu au mers prea bine. Acum însă vorbim de un alt context.

Windows Phone s-a maturizat și producătorii de telefoane trec printr-o perioadă de stagnare chiar de criză. Iar cei care nu au brand-ul, marketing-ul și serviciile/aplicațiile care să loializeze utilizatorii sunt obligați la rândul lor să se deschidă și către alte platforme.

A fost o greșeală achiziționarea Nokia ?

nokia-microsoft

În ADN-ul său Microsoft este o companie de software nu de hardware. Motiv pentru care la momentul achiziționării Nokia mulți și-au exprimat îndoielile, printre care fondatorul Microsoft Bill Gates și actualul CEO Sadya Nadela.

Dar privind retrospectiv, și punând cap la cap ultimele decizii Microsoft, s-ar putea ca achiziția să se dovedească într-un final una inspirată.

Principalul argument este foarte simplu. Dacă Microsoft nu ar fi avut în ograda sa un producător de smartphone-uri, nu ar fi avut platforma hardware, bancul de lucru, pe care să-și maturizeze sistemul de operare.

Cățiva terți producători au încercat Windows Phone ( pe atunci Windows Mobile), dar lipsa aplicațiilor și multiplele slabiciuni ale primelor versiuni au dus la un eșec total al vânzărilor.

După cum am spus acum lucrurile stau diferit. Iar dacă facem doi pași înapoi și ne uităm la imaginea de ansamblu putem vorbi de o strategie din două acte. Că s-a născut din mers sau a fost gândită de la bun început contează mai puțin, important este că s-ar putea să funcționeze.

În prima fază Windows și-a asigurat un suport hardware proprietar pe care și-a putut instala sistemul de operare, total neinteresant pentru alți producători la primele sale versiuni.

În timp, atât telefoanele Nokia Lumia cât și sistemul de operare Windows au devenit tot mai performante și implicit tot mai mult luate în seamă de utilizatori și media de specialitate.

Între timp Microsoft a recuperat și pe frontul aplicațiilor, una dintre cele mai mari piedici în adoptarea Windows Phone.

Fără îndoială, în ultimul an Microsoft a câștigat din terenul pierdut și nu mă refer neapărat la cota de piață cât la imagine.

wp_ss_20140402_0001-2

Acum la versiunea 8.1, Windows Phone a devenit o opțiune serioasă la IOS și Android. Inevitabil producătorii vor fi tot mai interesați să adopte și această platformă, mai ales în condițiile dure ale pieței actuale.

De asemenea trebuie menționat că primul telefon cu Windows Phone 8.1, altul decât Lumia, este unul de top, cu foarte bune referințe, ceea ce ne mai spune un lucru: Microsoft vrea să atace segmentul de sus al smartphone-urilor, exact acolo unde stă cel mai prost.

Dar pentru asta Microsoft nu se poate baza doar pe cavaleria telefoanelor high-end Lumia.

Unul dintre marile avantaje în folosirea unor terminale deja existente pe piață este că lumea cunoaște deja hardware-ul, are încredere că-și cumpără un telefon testat și validat iar pentru utilizatorii de telefoane high-end asta este un argument la cumpărare.

Dar care este targetul lui HTC One M8 cu Windows ?

Nu cred că prin acest proiect comun Microsoft și mai ales HTC  au ca țintă principală convertirea fanilor Android sau IOS ci creșterea opțiunilor hardware pentru utilizatorii de windows sau pentru cei care încă nu sunt prinși într-un ecosistem.

Similar, HTC, care trece printr-o perioadă dificilă în lumea tot mai aglomerată a Android-ului, vrea să ofere mai multe opțiuni în ceea ce privește platformele.

Deschiderea spre noi segmente de piață este întotdeauna bine venită dar acum pentru HTC poate fi chiar o gură de oxigen.

Ca o primă concluzie nu văd de ce această colaborare nu ar a fi una câștigătoare, atât pentru Microsoft cât și pentru HTC. Deși momentan arată ca un episod pilot, sunt mai șanse ca în viitorul destul de apropiat să fie reprodusă și cu alți producători.

Cu siguranță că ar fi o predicție prea forțată  să spun că bătălia de pe piața mobilelor va fi tranșată conform vorbei, când doi se bat al treilea câștigă.

Lucrurile nu sunt așa simple. Microsoft are mult de recuperat, însă această posibilă nouă strategie de a lua ce e mai bun din cele două lumi, Apple și Google, le poate da speranțe celor de la Microsoft că într-o bună zi Windows Phone va crește suficient cât să devină al treilea mare ecosistem.

Te-AI pregătit pentru ce vine?
Abonează-te la "Pulsul AI", newsletter-ul care te ține la zi cu noutățile din Inteligența Artificială. Fără hype sau panică. Doar ce contează.

Ultimele Știri

Noutăți din AI