Inginerii de la SpinLaunch, un startup din California, testează o metodă radical diferită de lansare spațială: în loc de rachete masive care ard combustibil, folosesc o centrifugă uriașă într-o cameră vidată pentru a accelera încărcături la viteze hipersonice. Scopul este să reducă drastic costurile și poluarea asociate cu lansările tradiționale.
În sistemul SpinLaunch, o capsulă cu satelit este prinsă de un braț rotativ și învârtită până ajunge la peste 8000 km/h. Apoi este eliberată și catapultată în atmosferă. Doar în faza finală, după ce a depășit straturile dense ale atmosferei, intră în funcțiune un mic motor cu combustibil pentru a ajusta traiectoria și a plasa încărcătura pe orbită. Ideea este că partea cea mai costisitoare a lansării — ridicarea de la sol și învingerea gravitației — poate fi făcută fără kerosen sau propulsori solizi.
Comparativ cu alte situații din viața reală, forțele implicate sunt extreme: un șofer într-un accident rutier sever experimentează 50–100 G, un pilot de avion poate rezista la aproximativ 9 G, dar un satelit lansat prin SpinLaunch trebuie să suporte 10.000–20.000 G. Această diferență uriașă obligă la reproiectarea completă a sateliților și ridică întrebări despre fiabilitatea încărcăturilor.
Compania a efectuat deja peste zece teste reușite la scară suborbitală, inclusiv cu sarcini utile de la NASA și Airbus, demonstrând că anumite echipamente pot rezista la aceste accelerații. Totuși, nu a mai lansat nimic din 2022, în parte din cauza dificultăților de finanțare și a schimbărilor de conducere. Următorul pas este construcția unui accelerator orbital mult mai mare, planificat în Alaska, capabil să trimită sateliți de câteva sute de kilograme direct spre spațiu.
Promisiunile sunt mari: costuri reduse la 1.250–2.500 USD per kilogram lansat. În comparație, SpaceX oferă în prezent Falcon 9 rideshare la aproximativ 6.000 USD/kg și lucrează la Starship pentru a coborî sub 1.000 USD/kg. Alți jucători, precum Rocket Lab sau Virgin Orbit, ajung la peste 20.000 USD/kg. Dacă SpinLaunch reușește să-și atingă țintele, ar putea oferi o alternativă competitivă într-o piață extrem de aglomerată.
Un contract de 122,5 milioane € cu NanoAvionics pentru 280 de microsateliți arată că există clienți interesați, iar piața sateliților de 200–400 kg este în creștere rapidă, cu o rată estimată de 15% pe an până în 2030. Totuși, rămâne întrebarea cât de lucrativă va fi această piață și câți clienți ar putea să susțină un volum anual de 2.000 de lansări, așa cum estimează SpinLaunch.
Riscul nu este doar economic, ci și legat de trafic orbital. Dacă aceste planuri ambițioase se materializează, cu 5–10 lansări pe zi, crește riscul de coliziuni și de proliferare a gunoiului spațial, într-o orbită deja aglomerată de constelații precum Starlink. Gestionarea acestei densități devine o provocare la fel de mare ca și reducerea costurilor.
NASA sprijină prin programul NIAC cercetări în domeniul lansatoarelor neconvenționale, iar universități ca MIT explorează variante de „mass drivers” electromagnetici. Totuși, niciuna dintre aceste tehnologii nu este gata pentru utilizare comercială.
SpinLaunch încearcă, pe scurt, să rescrie regulile accesului la orbită: să înlocuiască rachetele pline de combustibil cu un accelerator mecanic uriaș, care lansează mai ieftin și mai curat. Dacă va reuși, vom putea vorbi despre o schimbare de paradigmă în explorarea spațială. Dacă nu, va rămâne o demonstrație spectaculoasă a cât de departe pot merge inginerii pentru a învinge gravitația.
Surse:
Popular Mechanics
SpinLaunch
NASA NIAC
KeepTrack.space
