În bogatul meniu al surselor de invidie și chiar depresie a mai apărut o delicatesă: viețile perfecte de pe Facebook. În ceea ce privește aceste stări emoționale cred că există două categorii de oameni: cei care recunosc și cei care nu recunosc că le-au trăit într-o măsură sau alta.

Daca aveți un prieten precum Brad Pittescu ( baiatul cu fata și mașina sexy din poza de mai sus) sunt mari șanse să simțiți că viața voastră e precum mâncarea de regim, fără piper și sare. E ceva firesc pentru omul care se compară permanent cu ceilalți. Și cine intră în categoria asta ? Păi cam noi toți.

Pasiunile mele pentru mintea-omului și tehnologie se întâlnesc cum nu se poate mai bine când vine vorba de rețelele sociale. Fără pretenții de expert, observ cum interacțiunea virtuală ne afectează viața reală mai mult decât ne imaginăm. Sau mai simplu spus, viața virtuală e a naibii de reală prin efectele ei asupra vieții de zi cu zi.

Ce spun studiile: Era digitală, era comparației

În fiecare lună doar pe facebook se pun peste 30 de miliarde de piese de conținut, fiind cea mai mare bază de date cu informații sociale pe care a vazut-o vreodată planeta.

Ultimele studii în ceea ce privește consumul de informație socială ajung la concluzii destul de alarmante. Există o tot mai mare proliferare a comparației între membrii rețelelor sociale. Și de aici începe dominoul emoțiilor, în special negative.

Și ce e alarmant în asta ? Omul se compară de când a ieșit din peșteră și de când a inventat dușul la comun, zic eu profanul.

Alarmant este nivelul la care poate fi dusă compararea. Și ca dimensiune și ca profunzime. Dintr-o dată ne putem compara cu foarte mulți oameni, într-un timp foarte scurt pe toate aspectele vieții.

Pe facebook, avem prieteni cu profile asemanatoare ca atare e foarte posibil să ne dorim multe din lucrurile care se întampla în viața lor.

De aici se poate naște foarte ușor  “... un sentiment de discomfort sau chiar un mixt de trăiri dureroase cauzate de compararea cu o persoană sau un grup de persoane care posedă ceva ce noi ne dorim.” cum spun cei de la Institutul pentru Sisteme Informaționale din Berlin în studiul lor “Invidia pe Facebook: O amenințare ascunsă la satisfacția vieții utilizatorilor ?”

Invidia este o trăire stigmatizantă, nu vrem să ne-o recunoaștem nici măcar nouă înșine, asta reiese și din studiul mai sus menționat. Totuși la întrebarea, “Mulți utilizatori spun că se simt frustrați și epuizați după ce folosesc Facebook. Care crezi că este cauza acestor trăiri ?”, respondenții au indicat în cea mai mare proporție, invidia.

Călătoriile și petrecerea timpului liber par a fi motivele cele mai importante de invidie pe facebook. Postările cu posesiuni materiale foarte scumpe sunt percepute ca laudă, așa că nu faceți ca Pittescu, să vă arătați mașina ultimul răcnet pe care tocmai ați primit-o cadou de la părinți.

Din același studiu reiese  că barbații sunt mai preocupați să se auto-promoveze în secțiunile about me și notes datorită dorinței de a arăta reușitele lor și poziția socială. În schimb femeile sunt mai preocupate de postările care evocă atractivitatea lor fizică.

Urmărirea pasivă, adică atunci când doar citești și mergi pe posturile din news-feed și studiezi în mod regulat profilele altora, pare a contribui cel mai mult la sentimentele de invidie, frustrare, epuizare, singurătate.

Sigur, totul ține de modul  în care consumăm această informație socială. De exemplu în prima fază, urmărirea pasivă este benefică, satisfacând nevoia de noutate și stimulare cognitivă.

De asemenea, nici invidia nu este în sine rea. În faza ei benignă, invidia ne stimulează să învățăm, ne motivează să performăm mai bine și să ne atingem obiectivele.

Invidia răutacioasă însa, ne împinge să rănim obiectul invidiat, dând naștere la ostilitate. Pe perioade lungi invidia poate afecta prețuirea de sine, viața socială și cel mai important scade starea de bine, adică, calitatea vieții.

Ok, destul cu studiile. Și totuși mă întreb de ce aceste trăiri ?

Compararea este naturală și explicabilă, cel puțin la nivel antropologic. Dar omul modern a transformat-o într-un cu totul alt animal. Bun, și ce hrănește acest animal ?

Privind la luciul apei, două lucruri: permanenta dorință de mai mult și iarba verde de dincolo de gard.

Dar dacă intrăm în profunzimea meandrelor aflăm că Buddha avea dreptate: natura vieții este suferința, generată de permanenta insatisfacție față de condiția în care ne aflăm în momentul prezent.

Revenind la Facebook. Ce se întâmplă acum nu e cu nimic mai diferit de ceea ce experimentau generațiile anterioare.

Vecinul de altădată, care-și chema familia să-i vadă noua mașină, parcată un pic obscen în fața geamului nostru de la bucătărie,  s-a mutat pe facebook.

Acum avem zeci, sute, chiar mii de asemenea vecini. Iar geamul nostru de la bucătărie e ecranul prin care-i vedem pe toți.

E normal ca oamenii să împărtășească cu predilecție momentele frumoase din viața lor. Împărtășirea bucuriei face parte din natura noastră profundă, care este una bună. Și din fericire încă sunt oameni care fac asta.

Dar Facebook-ul nu mai este de mult doar un mijloc de comunicare cu prietenii, a devenit un veritabil instrument de (auto)promovare, ceea ce nu e în sine o problemă dacă suntem autentici în ce postăm și cinstiți în intenții.

Totuși trebuie să avem grijă, pentru că granița dintre împărtășire și împăunare e tot mai fină așa cum e glezna de balerină (știu că n-are legatură dar nu mă pot abține, îmi plac balerinele și chestiile fine).

Brandingul Personal se poate da în curând la BAC, tot mai mulți știu cu ce se mănâncă. Cosmetizări de poze, rescrieri de biografii, pasiuni fictive doar pentru că sunt la modă, râsete la bancuri neînțelese…ce să mai vorbim, o întreagă generație de PiaRiști și PiaRiste.

Problema este și la cei care postează dintr-un narcisism exacerbat, din iluzia că ei sunt ceea ce pun pe Facebook, dar și la cei care se lasă cuprinși de emoții negative când văd aceste postări.

În concluzie, cum facem să nu alunecăm în narcisism și invidie ?

1. Să fim sinceri cu noi înșine la întrebarea, “de ce folosesc Facebook-ul?”. Să comunic cu prietenii, să-mi construiesc o imagine publică, sau și una și alta ?

2. Să ne filtrăm, fără să ne cenzurăm, postarile. Filtrul ar fi o simplă observare a stării emoționale din momentul postării.

3. Să nu mințim! Fără povești pescărești. Chiar și când ne dăm mari, să o facem cinstit.

4. Să nu ne începem ziua cu facebook-ul. În niciun caz înainte de a finaliza măcar un obiectiv de pe lista acelei zile, cât de mic ar fi el.

5. Să limităm consumul pasiv de facebook. Să-l folosim și în mod activ, participând la interacțiune, generând propriul nostru conținut.

6. Să înțelegem că fluxul nostru de știri e o colecție de secvențe, de la mai mulți oameni, independente unele de altele. Să nu le luăm ca un întreg, ca un film în care toată lumea e fericită și de succes mai puțin noi.

7. Să-i scoatem din news-feed și să nu ne simțim prost că o facem, pe cei care în mod evident cerșesc admirație. Nu e greu,  se văd de la o poștă precum silicoanele prost făcute. Vorbesc doar despre ei, au multe selfie-uri și iși schimbă pozele de profil la fel de des cum își schimbă Barbie rochițele.

8. Să uităm tot ce am vazut pe facebook în momentul în care l-am închis.

9. Să limităm în general consumul de telefon, tabletă, laptop, calculator etc. Să ieșim regulat în natură, să ne jucăm în fața blocului sau în curtea școlii. Fără selfie-uri, fără postări pe rețelele sociale.

10. Și cel mai important sfat vine da la Lao Tzu: “Când ești mulțumit de tine insuți și nu te mai compari, toți te vor respecta.”

Mai jos puteți vedea un filmuleț genial care surprinde perfect influența Facebook-ului asupra stării noastre de spirit.