Windows 9 prezentare oficială pe 30 septembrie


invitatie-microsoft

La San Francisco, pe 30 septembrie Microsoft va ține un eveniment sub un nume simplu și elocvent “Windows Event”.

Windows 9 va fi prezentat presei de specialitate și dezvoltatorilor de aplicații și software de cei doi Vice Președinți Microsoft responsabili de sistemele de operare, Joe Belfiore și Terry Myerson.

Prezentarea va fi cu predilecție orientată pe aspectele tehnice și schimbările de arhitectură, importante în mod special pentru  dezvoltatori și partenerii strategici ai Microsoft.

Conform zvonurilor de pe internet, schimbările care ne pot interesa pe noi utilizatorii, țin atât de interfață cât și de funcționalitate.

Va apărea un nou buton pentru Start Menu, mult jelit de iubitorii interfețelor anterioare de Windows, desktop-uri virtuale, un centru de notificare și asistenta inteligentă Cortana.

new-start-menu

Aplicațiile moderne din Metro se vor integra mai ușor în interfața clasică de Desktop putând fi deschise în ferestre precum aplicațiile clasice.

Ciudata bară verticală cu setări, care apărea în dreapta, Charm Bar va fi eliminată și înlocuită de o iconiță în header-ul ferestrei aferente aplicației deschise.

multiple-desktops

Din informațiile de până acum reiese că Microsoft și-a ascultat utilizatorii în mod special pe cei care nu au reușit să se acomodeze cu interfața Windows 8, o combinație între desktop și metro (modul dedicat aplicațiilor pentru platformele de tip touch, tablete, telefon).

Rămâne de văzut dacă Windows 9 este versiunea sub care Microsoft va reuși să facă mult promisa unificare a tuturor sistemelor sale de operare , Windows Phone, Windows RT și Windows.

Strategie, care cel puțin la nivel de nume și comunicare a început să se arate, Microsoft renunțând în ultimele sale materiale și reclame la denumirea Windows Phone și Nokia.

Windows 9 va fi lansat oficial în 2015, cel mai probabil în primul trimestru.

Mai jos puteți vedea scurte prezentări  ale principalelor schimbări din windows 9.

Desktop-uri virtuale

Butonul de Start

 Centrul de notificări

Te-AI pregătit pentru ce vine?
Abonează-te la "Pulsul AI", newsletter-ul care te ține la zi cu noutățile din Inteligența Artificială. Fără hype sau panică. Doar ce contează.

Ultimele Știri

Noutăți din AI