Uniunea Europeană și Agenția Spațială Europeană au obiective comune privind viitorul Europei în spațiu


esa_eu_

Uniunea Europeană (UE) și Agenția Spațială Europeană (ESA), au semnat miercuri, la Buxelles o declarație comună privind obiectivele pe care și le propun pentru viitorul apropiat în vederea dezvoltării programelor spațiale la nivel european.

După cum se arată în comunicatul oficial obiectivele principale comune fac referire la:

„creșterea integrării componentei spațiale în societatea și în economia europeană prin creșterea utilizării de tehnologii și aplicații din domeniul spațial în sprijinul politicilor publice, oferind soluții eficiente marilor provocări sociale cu care se confruntă Europa și întreaga lume” și își doresc creșterea „navigației, comunicațiilor și observațiilor”.

În declarația comună a celor două entități europene se precizează că pentru atingerea obiectivelor este necesară consolidarea colaborărilor viitoare așa cum a fost stabilit în Acordul Cadru ESA/UE din 2004.

Urmărind noile sale politici spațiale, Uniunea Europeană a lansat miercuri un apel la adresa sectorului privat, invitând companiile și firmele să investească în explorarea spațiului pentru a crea noi locuri de muncă și creștere economică în Europa.

sursa: euronews.com; esa.int

foto: esa.int

Te-AI pregătit pentru ce vine?
Abonează-te la "Pulsul AI", newsletter-ul care te ține la zi cu noutățile din Inteligența Artificială. Fără hype sau panică. Doar ce contează.

Ultimele Știri

Noutăți din AI